Ploaia vs. dragostea

In seara asta am asemanat ploaia cu dragostea.
Stateam pe marginea unui lac, soarele abia a apus si ascultam corul broscutelor in timp ce priveam nuferii. Eram linistita, impacata cu locul unde ma aflam si fericita datorita oamenilor langa care ma aflam.
Dintr-o data fara un preaviz sau macar o atentionare, incepe sa ploua. Fulgera in toate partile, tuna de parca se aude fanfara militara in apropiere si ploaia cade din ce in ce mai repede si din ce in ce mai multa. Stropii cad pe obrajii mei fara sa am timp sa-i sterg. Acea lumina abstracta care-mi deschide calea intr-un mod imprecis ma duce cu gandul la iubire.
La iubirea care vine cand te astepti mai putin, atunci cand crezi ca viata ta a intrat pe fagasul normal, cand ti-ai gasit linistea si cand savurezi fiecare clipa pe care o ai. Atunci apare iubirea, ca din senin, fara sa te anunte. O simti cu intensitate. Simti cum ti se taie rasuflarea, cum pierzi controlul asupra vietii tale, cum intr-o clipa totul poate lua o intorsatura ciudata.
Asa este dragostea.. Asa isi face ea aparita in viata noastra. Nu ne intreaba daca-i momentul potrivit sau daca ne dorim asta. Vine, ne ofera ce are ea mai bun, ne ia uneori tot ce consideram noi mai de pret si dupa aceea ne lasa sa hotaram ce vrem sa facem mai departe.
Depinde doar de noi daca luam deciziile intelepte, daca o savuram si nu fugim din calea ei, daca tinem de ea si investim in ea sau o lasam sa treaca precum o vijelie de vara.
Doar noi putem alege ce rol jucam: cel de creanga rupta si pusa la pamant, sau de curcubeu plin de culoare si emotie.